Vitamina B12

Vitamina B12 constituie cel mai puternic factor antianemic cunoscut pana in prezent.

Astfel, dintre proprietatile ei, enumeram urmatoarele:

 • participa activ la metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor;
 • contribuie la functionarea normala a celulelor, in special a celor din maduva osoasa;
 • are rol benefic asupra sistemului nervos si a traiectului gastrointestinal;
 • actioneaza in mod esential in formarea globulelor rosii la nivelul oaselor, in sinteza proteinelor care participa la edificarea diferitelor tesuturi, precum si in sinteza nucleoproteinelor etc.

Vitamina B12 este ideala pentru crestere. Insuficienta ei in alimentatie duce la instalarea unor grave anemii (anemia pernicioasa, manifestata prin anemie generala si tulburari nervoase deosebit de grave). In plus, aceasta vitamina are un rol important si in protejarea celulelor hepatice, datorita proprietatii ei de a impiedica depunerea grasimilor in ficat. Se afirma despre cobalamina ca ar fi destul de eficienta si in bolile precanceroase, si in cele canceroase.

Vitamina B12 e solubila in apa, stabila la caldura (suporta temperaturi de pana la 120°C), fiind insa inactivata de lumina, ca si de excesul de vitamina C, de alcool si de somnifere. Eficacitatea ei sporeste prin asociere cu vitaminele B6, B9, C, colina, inozitol, precum si in prezenta potasiului.

Necesarul zilnic de vitamina B12

este de 2-2,5. mcg pentru adulti, ceva mai mare pentru copii, si de 2,2-2,6 (3) pentru femeile aflate in perioada de sarcina si de alaptare. Trebuie remarcat si aspectul ca regimurile vegetariene stricte pot provoca hipovitaminoze B12, motiv pentru care astfel de regimuri alimentare trebuie evitate, indeosebi la copii. Vitamina B12 este indicata in anemii de orice fel, in nevralgii, dureri reumatismale, oboseala fizica si intelectuala, colite, alergii, iritabilitate, depresii, insomnii, alcoolism, reflexe lente, dificultati de comunicare si de vorbire, anorexie etc. Aceasta vitamina este recomandata celor afectati de ateroscleroza.